Posted by kather on March 9, 2008
Clujenii au deschis scorul în secunda 27, după care au dominat autoritar partida. CFR n-a făcut decât să bifeze în stilul unei echipe serioase o victorie obligatorie, cu consum minim de resurse. Abia meciul din campionat, cu Mioveniul, de peste câteva săptămâni, va avea o miză adevărată. Pentru ambele echipe.
Ca să folosim un limbaj pe înţelesul lui Cîrţu, aseară fotbaliştii săi s-au comportat ca un jucător profesionist de table nimerit în faţa tablei de şah. Şi a lui Kasparov, pe deasupra. Lumi diferite, comportamente în consecinţă: doar câteva şuturi peste poartă ale argeşenilor, într-un meci întreg în care teoretic trebuiau să atace. Infim pentru o echipă de fotbal, în general, ce să mai vorbim de una care ţintea ultimul act al Cupei!
Dincolo, clujenii şi-au permis chiar să lase o parte dintre titulari pe banca de rezerve. Semn al conştiinţei propriei valori, dar şi al focusului pe meciul de la Arad din acest weekend. Conul de umbră care a rezultat reprezintă consecinţa logică pentru o competiţie, Cupa României, care anul trecut dădea semne că ar renaşte, dar este acum în pericol să moară prematur. Firesc, atâta vreme cât în acest sezon a fost lăsată pe mâna şi picioarele unor impotenţi fotbalistic precum „Sorinaccio” şi trupa sa de tablagii.
Posted by kather on March 9, 2008
La finalul semifinalei de cupă câştigate cu 3-0 contra celor de la Dacia Mioveni, Ioan Andone a ţinut să facă referiri şi la lupta din ce în ce mai crâncenă din campionat. Fălcosul l-a dat de gol pe Marius Stan, care a declarat că şi-ar dori să învingă Steaua şi pentru a-i ajuta pe clujeni să câştige campionatul.
„Eu sunt prieten cu Marius, dar sunt convins că pentru el ar fi nemaipomenit să poată bate Steaua, mai ales că el candidează la primărie şi acestă victorie l-ar putea ajuta foarte mult” a încheiat amuzat Andone.
Posted by kather on March 9, 2008
Mioveni, Ioan Andone s-a arătat extrem de optimist în ceea ce priveşte câştigarea Cupei României.
„Sunt mândru de jocul echipei din repriza a doua, am combinat mai mult, ne-am creat ocazii mult mai multe şi aşa cum era normal am marcat. Mă bucur că am ajuns în finală. E pentru prima dată din istoria clubului şi sper să putem să ducem trofeul la Cluj” a încheiat Ando.
Posted by kather on March 9, 2008
La finalul partidei din Giuleşti, preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan a recuoscut în direct la sport.ro că ar prefera ca în finala Cupei României să întâlnească Gloria Buzău.
„Ar fi senzaţional să reuşim anul acesta să luăm şi Cupa şi Campionatul. Sincer prefer să-i întâlnim în finală pe Buzău pentru că vreau să mă lupt cu ambele steluţe, iar ele să fie căzătoare” a declarat sarcastic Iuliu Mureşan
Posted by kather on March 9, 2008
Mijlocaşul Eugen Trică, a declarat după victoria CFR-ului împotriva echipei Dacia Mioveni, cu scorul de 3 - 0, în semifinalele Cupei României că el şi colegii săi sunt foarte optimişti şi cred că poate obţine eventul în acest an.
“Este o victorie importantă, suntem aproape de event. Atmosfera la echipă este foarte bună. Suntem optimişti că putem să ne atingem obiectivul, acela de a câştiga campionatul şi cupa. Suntem foarte bucuroşi. Chiar mă gândeam că suntem clubul cel mai vechi şi nu avem niciun trofeu în vitrină. În finală vom întâni Unirea, pentru că este echipa mai bună”, a declarat decarul clujean la finalul meciului cu Mioveni.