Este sigur, Pereira va ajunge la CFR Cluj

Iuliu Mureşan a confirmat ieri că mijlocaşul este al patrulea transfer
Telenovela Alvaro Pereira a ajuns la final, oficialii campioanei CFR Cluj admiţând în sfârşit că mijlocaşul uruguayan de 22 de ani este al patrulea transfer perfectat în această vară.

La trei săptămâni după ce ProSport, anunţa în exclusivitate interesul lui CFR Cluj pentru mijlocaşul Alvaro Pereira, de la Argentinos Juniors, preşedintele Iuliu Mureşan a recunoscut că uruguayanul a fost cumpărat. „Da, el este jucătorul despre care am spus că va ajunge duminică (n.r. - azi) la Kossen. În jurul orei 12:30 va ateriza la Munchen, iar după vreo oră şi jumătate va ajunge în cantonament. N-am putut confirma până acum transferul lui, fiindcă aşa era înţelegerea cu Argentinos“, a declarat ieri Iuliu Mureşan. Potrivit unor surse, Pereira, care a semnat un contract pe cinci ani, a costat-o pe CFR 2,5 milioane de euro, uruguayanul devenind astfel cel mai scump jucător transferat de gruparea din Gruia.

Category: Liga 1

Leave a Reply