Oficialii CFR-ului vor străini naturalizaţi la naţională
Eşecul naţionalei României la Euro i-a făcut pe oficialii campioanei CFR Cluj să propună o soluţie inedită pentru Mircea Sandu şi Victor Piţurcă: naturalizarea celor mai buni străini din Liga I.
Arpad Paszkany şi Iuliu Mureşan au soluţia pentru ca echipa naţională a României să nu se mai facă de râs la turneele finale ale campionatelor europene şi mondiale.
„Cred că ar trebui să facem ceea ce face toată lumea şi să naturalizăm câţiva fotbalişti străini care joacă în Liga I şi care nu au şanse să fie selecţionaţi la naţionalele ţărilor lor. Numai la CFR sunt şase jucători străini care ar face faţă la echipa României, mă refer la Tony, Cadu, Culio, Didi, Fabbiani şi Semedo“, a spus Paszkany la Realitatea Cluj. „Ar trebui naturalizaţi măcar cei mai buni cinci străini din Liga I şi s-ar rezolva problema fondului de jucători“, a punctat şi Mureşan, care nu a ezitat să ia peste picior evoluţia naţionalei lui Piţurcă în meciul cu Olanda.
„Ca să ne calificăm, trebuia să facem un contract cu echipa Turciei, să joace ea repriza a doua, iar atunci sigur ajungeam în sferturi“, a ironizat şeful lui CFR Cluj.
Înaintea plecării naţionalei la Euro, Paszkany l-a criticat dur pe Victor Pițurcă pentru neselecţionarea jucătorilor săi, Trică şi Panin, despre care susţine că aveau loc în lot.


